Ideea acestui eseu a aparut ca urmare a lecturilor mele in domeniul filosofiei orientale in general si al meditatiei in special. Ceea ce a fost intotdeauna ca o mirare pentru mine a fost acea “cerinta” ca lucrurile care ni se intampla sa nu lase nici o urma in sufletul nostru, in amintirile noastre. “Atunci cand mintea nu este perturbata de nimic, asa cum suprafata unui lac nu e tulburata de nici un val, toate lucrurile sunt oglindite clar, fara a lasa nici o urma.” (Ting Chen). Cred ca psihanaliza poate aduce cu adevarat o alta intelegere a oglindirii mintii despre care se vorbeste in meditatie, pentru ca a oglindi este un proces mult mai complex decat a nu-l lasa pe celalalt sa arunce un ochi in propriul tau suflet.
Asemanarea pe care eu am observat-o se refera la atitudinea care se presupune ca exista in psihicul unei persoana care mediteaza ce poarta denumirea de Mintea Adevarata sau Natura Originala si atitudinea sau starea pe care o are psihanalistul pentru a putea asculta istoria de viata a pacientului sau. In lucrarea “The Fundamentals of meditation practice” scrisa de Ting Chen se spune ca Mintea Adevarata – True Mind – este acea minte neatasata de bine sau rau, de corect/incorect, de sine sau de altii. La prima vedere acest lucru este absolut imposibil pentru ca mintea noastra intotdeauna este atasata de ceva.
Daca psihanaliza functioneaza este datorita modului specific de abordare a naturii umane, iar printre conceptele de baza pe care ea le propune este si cel de determinism psihic, care permite asociatia libera. Dar acest determinism este demontat din start de catre meditatie pentru ca in acest proces mintea se goleste si desi avem gandurile care ne trec prin minte in meditatie trebuie sa le ignoram, sau mai bine zis sa le privim, cel putin la inceput, ca un proces normal al mintii noastre fara a ne opri la el, fara a-l alimenta. In felul acest mintea invata sa ia o pauza. Dar ce se intampla de fapt in mintea noastra atunci?
Daca psihanalistul ar asculta propriu-zis toate cuvintele si toate istoriile de viata care ii sunt spuse s-ar gasi, fara doar si poate, in imposibilitatea de a le retine. Uneori materialul analitic care ii este adus este mult prea bogat, iar daca ne gandim si ca un analist primeste mai mult de 1-2 pacienti pe zi, adica asculta 5-8 asemenea povesti de viata in fiecare zi ne putem imagina ca nici un analist nu poate retine exact ceea ce i se spune doar straduindu-se si fiind atent la ceea ce i se spune. Freud a denumit atitudinea analistului in acesta situatie atentie liber (egal) flotanta, adica un tip special de atentie.
Pentru a intelege mai bine despre ce este vorba trebuie sa spun ca regula de baza a unui demers psihanalitic este regula asociatiei libere, dupa care pacientul trebuie sa se lase in voia propriei activitati inconstiente fara a face selectiile obisnuite in discursul sau. Psihanalistul il urmeaza, pentru a intelege un asemenea discurs, si se lasa la randul lui, in voia propriei functionari inconstiente, liber de motivatii si judecati. Din aceasta cauza psihanaliza este inteleasa ca o comunicare de la inconstient la inconstient. Cred ca aceasta stare de ascultare psihanalitica are ceva in comun cu starea despre care vorbesc cei care mediteaza. De fapt este vorba despre a asculta fara limitele obisnuite adica intr-o modalitate care sa iti permita sa auzi mai mult din ceea ce iti spui tu dar si din ce spune celalalt. In meditatie, neatasnadu-te de gandurile care apar esti condus catre o stare de naturalete speciala a mintii. In psihanaliza, neatasandu-se de discursul pacientului esti condus catre o intelegere speciala a naturii umane.
O alta asemanare constatata pleaca tot de la procesul psihanalitic. Se presupune ca psihanalistul nu numai ca asculta discursul analizandului, dar se poate observa si pe sine precum si procesele care au loc intre cei doi participanti. Face acest lucru prin intermediul unui Eu observator, adica a unei instante dobandite prin analiza personala. Este vorba despre un clivaj intre Eul care traieste experienta si Eul care observa experienta traita.
In meditatie, dupa gasirea pozitiei corporale potrivite, urmeaza purificarea mintii care se realizeaza prin observarea gandurilor fara a le urma, doar observare fara judecata. Cred ca acest lucru este posibil datorita Eului observator postulat de psihanalisti. Practic se intampla sa urmaresti un gand fara a gandi asupra lui ceea ce nu ar fi posibil pentru Eul nostru “cotidian”, obisnuit sa aiba o grila sociala, si nu numai, de functionare. Astfel, exersandu-si aceasta capacitate pe propria minte cel care mediteaza ajunge sa observe care este modalitatea in care mintea lui functioneaza propriu-zis.
De fapt efortul meu de a intelege ce se intampla in procesul meditatiei face parte dintr-o tendinta ce exista de mult timp de a apropia castigurile despre care tari precum China sau India vorbesc de mai multe mii de ani. Acum exista mai multe terapii care fac apel la meditatie sau la artele martiale pentru a-si atinge scopurile, astfel incat dorinta de a intelege ce se intampla in astfel de situatii din alte puncte de vedere este cat se poate de naturala si indreptatita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu